Training și Mentorat

Am descoperit pasiunea pentru training de mai bine de 12 ani și de atunci lucrez în educație non-formală cu grupuri diverse, de toate vârstele - liceeni, studenți, adulți - și din foarte multe contexte profesionale. Îmi iau energie din fiecare interacțiune, rămân deschisă și curioasă spre a învăța câte ceva de la fiecare grup de cursanți și fac tot posibilul ca și ei să plece inspirați și cu un bagaj de cunoștințe și competențe utile.

Sesiunile de grup sunt concentrate pe dezvoltarea de abilități soft sau programe de formare acreditate. Înțelegi modelele teoretice, le exersezi în practică și împărtășești experiențe. Chiar și în training, eu facilitez întâlnirea cu tine însuți/ însăți mai întâi, în timp ce te conectezi cu ceilalți colegi. Tematicile sunt diverse, iar programele se construiesc pe baza unei analize de nevoi.

În ceea ce privește programele de mentorat individual, pe acestea le-am deschis de curând datorită solicitărilor crescânde pe care le-am primit de la alți oameni pasionați de oameni și de a transforma vieți. Sunt două lucruri pe care le știu face foarte bine: training și coaching :) Așa că sunt onorată să pot împărtăși din experiența mea celor care vor să o urmeze pe un drum similar și sunt la început sau s-au împotmolit pe undeva.

Training & Team Building

Training de grup online/offline, în care punem în practică informațiile acumulate, ne împărtășim cunoștințe și idei; inclusiv team building.

Ne folosim de exerciții individuale - introspecție, reflecție și analiză - dar și lucru în perechi sau pe echipe, jocuri de rol și activități colaborative. Focusul rămâne pe a exersa ceea ce învățăm împreună și a primi feedback la cald. Energia se păstrează la cote echilibrate prin joculețe și ice-breakers amuzante.

Teme preferate, nu exclusive: comunicare și vorbire în public, lucru în echipă, gândire critică și rezolvare de probleme, gestionarea timpului, Train the Trainers.

Mentorat pentru Traineri

Când faci un lucru de atâta timp, inevitabil acumulezi o mulțime de cunoștințe și secrete pe care eu sunt încântată să le pot da mai departe!

Eu am trăit cu o imagine greșită despre ce presupune ideea de a deveni și a profesa ca Trainer pentru prea mult timp până să încerc cu adevărat pe propria piele, așa că îmi doresc să-i ajut pe alții să-și formeze imaginea corectă asupra acestui proces, să descopere dacă sunt potriviți pentru asta, să-și dezvolte toate abilitățile necesare și să creeze cursuri și secvențe de training care să atragă și să inspire!

Ne întâlnim 1la1, răspund onest și transparent la întrebările tale, te ajut pas cu pas în design-ul unui curs de la 0 și lucrăm la prezența ta ca public speaker și om care are puterea de a transforma vieți.

Mentorat pentru Coach-i

Alături de compania HUMANCO, livrez jumătate din cursul de Specialist în activitatea de coaching (acreditat ANC). 

Activitatea propriu-zisă de training, întrebările spontane și deosebit de creative și provocatoare ale cursanților, alături de feedback-ul constant pe care îl ofer pe sesiunile lor de practică îmi oferă multă satisfacție, expertiză și motivația de a-i ghida și pe alți coachi în procesul lor de formare.

Dacă ești curios/ curioasă de această profesie sau te afli deja într-un proces de dezvoltare în curs sau ai finalizat de curând formarea și dorești să profesezi ca și coach, mi-ar face mare plăcere să te ajut!

Ne întâlnim 1la1, răspund onest și transparent la întrebările tale, te ajut să depășești dificultățile și împărtășesc cu tine idei, practici personale și resurse care au funcționat pentru mine.

1.035

Ore de training livrate

Solicită o ofertă

Organizații cu care colaborez

Pe mine, echipele acestea minunate mă ajută să-mi găsesc inspirația și să prosper! Poate găsești și tu programe de interes la una dintre ele :)

ATU Consulting și HUMANCO - Training și formări acreditate, facilitare, coaching organizațional și team coaching, coaching individual; pentru adulți.

Fundația LEADERS - Orientare vocațională, training și coaching pentru dezvoltare personală și competențe de leadership; pentru elevi de liceu, studenți și tineri între 15 și 35 de ani.

Upgrade Education - Consiliere vocațională și orientare academică pentru elevii de liceu interesați să studieze mai departe în străinătate.