Coaching individual

Cel mai mult aud de la clienții mei faptul că abordez discuțiile cu multă blândețe, dar și fermitate. Asta pentru că-mi doresc ca partenerii mei să se poată deschide într-un spațiu sigur, în care să se simtă susținuți, dar în același timp știu că au nevoie de un imbold, un plus de motivație și mai multă determinare de a acționa.

Sesiunile 1la1 sunt de fapt o întâlnire cu tine, o oportunitate de a apela la resursele de care dispui deja și de a le antrena pe cele care nu sunt încă la nivelul dorit. Prin metode de reflecție și practică introspectivă, explorăm valori și convingeri, ambiții și obiective, puncte forte și obstacole, realități și închipuiri. Punem sub lupă istoricul tău de până acum, factorii decizionali și nevoile tale, apoi trasăm obiectivele și planul de acțiuni. Printre altele, îți reclădim încrederea de sine și curajul, prin implementarea unor obiceiuri minore, dar cu efecte majore în starea ta de bine.

Lucrez preponderent pe trei tematici majore, detaliate în continuare:

Coaching pentru Încredere și Armonie cu Tine

Dacă te cuprind emoții de deznădejde, îngrijorare sau demotivare/ nu ai încredere în tine și în capacitățile tale/ ai dificultăți în a-ți gestiona emoțiile/ te critici deseori

SAU nu reușești să te bucuri de momentul prezent și parcă totul este despre trecut sau viitor/ ruminezi prea mult asupra unor situații sau discuții/ nu-ți dai voie să te relaxezi/ nu ai suficientă grijă de tine fizic sau emoțional ...

împreună îți aducem autenticitatea la suprafață pentru a desluși cele mai ascunse mistere ale sufletului, minții și gândurilor tale și înveți să trăiești în bucurie cu tine.

Coaching de Carieră - O viață profesională cu sens

Dacă te întrebi înspre ce direcții să te îndrepți/ ce ți se potrivește/ ce vrei să faci cu viața ta profesională

SAU vrei să faci o schimbare fiindcă nu-ți mai place locul actual de muncă/ nu îl faci cu drag/ nu-ți mai oferă oportunități sau simți că locul tău este în altă parte

SAU te gândești să devii antreprenor/soloprenor/freelancer sau alte profesii independente, dar te oprește frica/ incertitudinea/ vocea critică ...

răspundem împreună la toate aceste întrebări și îți dezlănțuim încrederea, curajul și forța interioară, care vor contribui apoi la îndeplinirea obiectivelor profesionale!

Coaching de Performanță - Dezvoltare soft-skills

Dacă simți că niciodată nu ai timp suficient și că 24 de ore sunt mult prea puține/ nu reușești să-ți menții concentrarea și cazi pradă ușor tentațiilor/ amâni deseori sarcinile sau uiți/ întârzii, nu respecți deadline-uri/ planificarea și prioritizarea îți dau bătăi de cap

SAU ești introvertit și ai vrea să te deschizi mai mult/ te pierzi când ții un discurs în public/ crezi că nu reușești să te faci înțeles sau să comunici clar/ ți-e frică de judecata celorlalți, iar exprimarea sinceră și liberă te sperie/ te supraîncarci pentru că nu știi să spui „nu” ...

lucrăm împreună la dezvoltarea tuturor acestor mușchi, care au potențialul de a crește mari și puternici, astfel încât să performezi așa cum îți dorești!

520

Ore de coaching realizate cu clienți

Privind coaching-ul mai aproape

Indiferent cu ce preocupare/ obiectiv vii în coaching, eu te ghidez în a înțelege mai bine cine ești TU și cum se transpune schimbarea dorită în toate ariile vieții, astfel încât să obții rezultate ce te aduc în armonie cu tine!

Beneficiile unui program de coaching:

  • Îți recunoști potențialul și devii mai curajos
  • Conștientizezi și înțelegi care e povestea ce te-a adus aici
  • Îți întărești stima și încrederea de sine
  • Stimulezi gândirea și creativitatea și îți dai voie să vezi/ să încerci noi perspective și posibilități
  • Finalizezi sarcini și îți îndeplinești obiectivele

Desfășurarea unui program de coaching:

  • Realizezi că ai o temă/ un subiect care te preocupă
  • Ne întâlnim să ne cunoaștem și să setăm așteptările (30')
  • Clarificăm obiectivul și rezultatele dorite
  • Ne apucăm de treabă în cadrul sesiunilor 1la1
  • Încheiem sesiunile împreună, iar tu îți celebrezi reușita și continui să trăiești în armonie

Te-ai decis să investești în tine?

Îți propun 3 pachete de coaching 1la1 și te invit să-l alegi pe cel care corespunde cel mai bine cu situația ta. Această selecție în prealabil oferă o predictibilitate asupra desfășurării programului și susține angajamentul tău. Desigur, fiecare persoană vine cu diverse obiective, nevoi și o complexitate aparte, ceea ce poate duce la adaptarea programului de coaching, așa că sunt deschisă și la a găsi împreună o soluție personalizată!

Completează formularul și te va direcționa spre programarea întâlnirii gratuite de cunoaștere de 30 de minute, unde stabilim toate detaliile și pașii următori. 

Mai multe detalii despre pachete și organizarea programelor găsești în documentul cu acces gratuit la acest link.

Pachete de coaching

DESCOPERĂ - 4 sesiuni

Ce conține: O întâlnire de cunoaștere de 30 minute + sesiuni a câte 1h

Nevoia la care poate răspunde: Nu știu sigur (DE) Cmi se întâmplă și nu am soluții

Cum te ajută: Identifici clar sursa preocupării actuale, dar și obiectivul de schimbare + activezi motivația și resursele interioare + faci primul pas către schimbare.

1.000 lei

DEZVOLTĂ - 8 sesiuni

Ce conține: O întâlnire de cunoaștere de 30 minute + 8 sesiuni a câte 1h

Nevoia la care poate răspunde: Nu știu CUM să fac schimbarea dorită

Cum te ajută: Identifici clar problema și obiectivul aferent de schimbare + activezi motivația și resursele + lucrezi activ, consecvent și cu determinare la transformarea ta.

1.880 lei

SUSȚINE - 10 sesiuni

Ce conține: O întâlnire de cunoaștere de 30 min. + 9 sesiuni a câte 1h + 1 sesiune de follow-up în decursul a 1-3 luni ulterior încheierii

Nevoia la care poate răspunde: Nu știu cum/ dacă voi putea susține schimbarea pe termen lung, mi-aș dori un partener de călătorie

Cum te ajută: Identifici clar problema și obiectivul aferent de schimbare + activezi motivația și resursele + lucrezi activ, consecvent și cu determinare la transformarea ta + beneficiezi de suport din partea mea după finalizarea programului.

2.200 lei