ADVENT - 6 obiceiuri zilnice pentru mai bine

07.12.2023

Iubesc Calendarele de Advent și văd că devin din ce în ce mai populare 💚

M-am gândit să replic ideea aceasta de surprize zilnice premergătoare Crăciunului cu o listă de 6 obiceiuri zilnice pe care eu le am și vi le recomand și vouă pentru o viață mai eficientă și armonioasă.

Sunt 6 lucruri mici și simple, dar cu impact considerabil în bunăstarea voastră și v-aș invita la testarea pe rând a fiecăruia, ca să le puteți urmări mai ușor și să-și găsească loc mai bine în rutina obișnuită. 


☕️ Obiceiul 1. ATENȚIE și intenție

Indiferent cât de aglomerată, devreme sau târzie îți este dimineața, alocă-ți între 5-10 minute extra pentru meditație. Nu e necesar să știi să meditezi; pentru început, e suficient doar să-ți găsești un spațiu confortabil și să stai în liniște, cu gândurile tale, pe care să le direcționezi conștient înspre intenția zilei:

Ce îți propui să realizezi astăzi? Care sunt prioritățile zilei? Cum ai vrea să te simți peste zi?

Gândește-te doar la cele 3 întrebări, pune-ți intenția, care poate fi un simplu cuvânt sau o frază complexă și lasă-ți atenția să se concentreze natural pe ceea ce ți-ai propus.

🧡 Obiceiul 2. DĂRUIRE

Unul dintre cele mai prețioase daruri pe care i le poți face cuiva este să îi oferi atenția și timpul tău. Creștem, ne bucurăm și ne vindecăm în relații, așa că cinstește-le cum se cuvine, prin acțiuni de genul:

  • Spune "Bună dimineața!" cuiva drag
  • Oferă o îmbrățișare fără să fi fost cerută
  • Invită pe cineva la o cafea și conectare
  • Fă un compliment din inimă

Oricât de mic ar fi gestul, cel mai probabil pentru cel care-l primește va însemna mult. Pe cât posibil, direcționează-ți atenția spre persoane diferite în fiecare zi, astfel încât nicio relație importantă pentru tine să nu fie neglijată.

📒 Obiceiul 3. VERIFICARE

Înainte să treci la treaba propriu-zisă, ia-ți câteva minute de dimineață pentru planificare. Chiar dacă unii consideră asta timp pierdut, în realitate acest obicei ne crește eficiența și tocmai că diminuează șansele să irosim timpul, fiindcă avem un plan pe care îl putem urmări cu mai multă fluiditate.

Respectă următoarele 3 principii și planificarea ar trebui să devină floare la ureche:

  1. Folosește un calendar electronic (dacă peste 50% din ziua ta e petrecută deja în online) sau o agendă fizică (dacă nu prea folosești laptopul în general)
  2. Nu te gândi foarte departe, e suficient să-ți planifici în mare următoarele 5-7 zile, în funcție de importanța și urgența sarcinii
  3. Pornește cu un mindset flexibil: nu tot ceea ce pui în calendar va fi respectat cu sfințenie și e în regulă să ajustăm prioritățile în funcție de neprevăzut; dă-ți voie să schimbi părți din program, atâta timp cât ai clar setat un top 3 priorități zilnice la care să te întorci

📒 Obiceiul 4. ELIBERARE

Probabil cel mai ușor îndemn dintre toate, care nu mai presupune efort mental de data aceasta, ci unul fizic. Mediul în care lucrăm influențează extrem de mult starea noastră de spirit, cheful de lucru și productivitatea. 

Chiar dacă ești o fire mai spontană sau artistică de fel, este indicat să faci ordine în haosul din jur. Iar dacă ești deja organizat/ă și ordonat/ă de fel, trebuie doar să te asiguri că te menții constant/ă.

Un spațiu de lucru curat și ordonat te invită la treabă si permite inspirației să apară mai ușor.

Care este un obiect ce nu mai are ce căuta pe biroul tău? Unde și cât de ușor accesibile sunt cele mai importante documente cu care lucrezi? Cât de curat și proaspăt e aerul din cameră?

🧘🏻 Obiceiul 5. NARAȚIUNE

Încă aștepți momentul potrivit ca să te apuci de un lucru? Oprește-te! Gata. Nu există un moment potrivit și nici o stare sau un statut de al tău în care să te simți cu adevărat pregătit/ă pentru ce urmează.

Cu cât înțelegem mai repede că deținem controlul aproape absolut asupra a ceea ce ni se întâmplă, asupra modului în care gândim și simțim ca reacție la acele fapte, cu atât ne putem crea o stare și un context mai armonioase.

  • TU ești creatorul și naratorul propriei povești
  • Nu mai aștepta flow-ul, doar începe să faci ce ai de făcut și va veni singur
  • Fii atent/ă la propriile distorsiuni cognitive și schimbă-ți gândurile

Așa cum pofta vine mâncând, și inspirația, creativitatea, sporul sau hărnicia vin dacă au în ce anume să se concentreze. Trebuie ca mai întâi TU să le creezi contextul, ca ele să apară „la locul și momentul potrivit”.

🧘🏻 Obiceiul 6. TRIERE

Acest îndemn și cel precedent au nevoie de un grad ridicat de voință, disciplină și autocontrol și de fapt acesta e și scopul tuturor rutinelor și obiceiurilor noastre: să ne disciplineze și sensibilizeze în fața responsabilităților noastre, dar și în fața responsabilității față de noi înșine.

Într-o lume bombardată de informație și input, e normal ca și output-ul să o mai ia pe arătură și să ne pierdem printre nimicuri. În complementarea obiceiului 3 (verificare și planificare), acest ultim obicei atrage atenția asupra De Ce-ului

De Ce faci ceea ce ți-ai propus? De Ce este asta important pentru tine? Cum ar fi dacă nu ai face?

Dacă ne amintim constant de beneficii, motivații și consecințele pozitive anticipate ale unei acțiuni, poate fi mai ușor să discernem între ce este cu adevărat important și ce e de umplutură.

Ține-te departe de distrageri și de hoții de timp, dar mai întâi identifică-i corect 😁


Încearcă, pe rând, aceste obiceiuri pentru cel puțin 3 zile consecutive fiecare și urmărește-ți gândurile și emoțiile de peste zi, fii conștient/ă de orice schimbare în atitudine sau comportament cât de mică și formulează-ți propriile concluzii.

În final, te provoc să te gândești și invers: Din toate obiceiurile tale zilnice (sau dese), care este unul ce nu te mai servește și ar putea fi eliminat din rutină?

PS. Știu, știu, e Crăciunul pe noi și eu vă întreb de rutine, când nimic nu poate fi mai departe de asta într-o perioadă așa magică și spontană 😅

Însă, 6 obiceiuri x 3 zile = 18 zile, la fix până e chiar Crăciun!

Și totuși, gândește-te puțin: cum te simți imediat după sărbători, o perioadă care te scoate complet din ritm? Cum te simți după un concediu în care trebuie să revii cu forțe proaspete și noi obiective ambițioase la muncă?

Dacă ești ca mine, atunci probabil nu te simți prea bine sau în largul tău. Îți ia câteva zile pentru reacomodare, ca să aduci totul "la normal". Asta și cred eu că este acest normal: rutinele, obiceiurile și activitățile pe care le repetăm într-un fel sau altul pentru bunăstarea noastră. Ele ne hrănesc iluzia siguranței și a predictibilității și avem nevoie de asta ca să trăim bine :)