Checklist pentru greșeli - cum să nu le mai purtăm cu noi mai mult decât e necesar

15.03.2024

Să vorbim despre greșeli - ce putem face pentru a le face față mai bine și a ne elibera de ele mai repede

Eu una sunt mare fan jurnale, agende și documente de tip checklist, unde ne putem menține evidența clară a situațiilor bune și mai puțin bune din viața noastră. Această metodă își găsește deseori loc în strategiile de coaching cu clienții, indiferent de tematica abordată. 

Vă povestesc aici despre un astfel de Jurnal al Greșelilor, care cred că v-ar fi util și vouă dacă îl completați pentru cel puțin 1-2 luni consecutive. Jurnalul cuprinde 4 puncte de reflecție:


1. Ce s-a întâmplat mai exact

E posibil ca și tu, la fel ca noi toți, să ai tendința naturală de a face tragedie din orice greșeală minoră, chiar dacă de fapt impactul este aproape insesizabil. Tocmai de aceea e important să notezi, cu punct și virgulă, realitatea obiectivă, încercând să ieși din catastrofizare. 

Notează cât mai clar și detaliat ce s-a întâmplat de fapt, care sunt faptele și datele obiective, ce ai făcut sau nu ai făcut în situația respectivă.

Nu face asta sub impulsul momentului, ci atunci când poți privi totul mai detașat.

2. Cine este responsabil

Privește și în jurul tău - la toată lumea care a fost implicată - astfel încât să-ți dai seama dacă responsabilitatea e doar în mâinile tale sau poți implica și pe altcineva. Măcar în repararea greșelii :) 

Chiar ești unicul responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat? Ai deținut controlul absolut asupra situației? Cine altcineva poate fi implicat (de aici înainte) ?

3. Ce aș fi putut face diferit

Ok, ai greșit. Este deja parte din trecut. Acum, în prezent, cu mintea clară și limpezimea de care dispui, gândește-te la ce poți face de aici înainte. Dar și la ce ai fi putut face diferit - nu cu scopul de a te victimiza și mai mult (sau de a te critica singur/ă) - ci cu scopul de a extrage lecții importante pentru viitor, ca să știi cum să acționezi mai bine în situații similare.

Ce poți învăța din experiența aceasta, astfel încât să eviți situații similare în viitor? Construiește noi abordări, acțiuni și comportamente concrete pentru viitor.

4. Ce îmi iau pozitiv din asta

Știu că greșelile și eșecul ne creează emoții neplăcute și greu de gestionat și e în regulă să stăm cu ele până se consumă. Iar ca să îmi asum în totalitate greșelile și să nu le dau voie să mă urmărească mereu din umbră, e util să caut și partea bună din ele. 

Uneori, e posibil ca beneficiul obținut să fie că ți-ai descoperit un defect - dar măcar acum știi ce nu știi - și tot ești mai câștigat/ă din asta!

Cum e viața ta mai bogată și mai valoroasă acum? Ce competențe și cunoștințe e nevoie să dezvolți pentru a face un pas înainte spre cine vrei să fii? 


Amintește-ți: greșeala e o parte firească din procesul de evoluție. Nu o putem evita și nici nu o putem căra după noi la nesfârșit. Fă-ți singur/ă viața mai ușoară :)

Sau hai în coaching ca să lucrăm împreună la împrietenirea cu greșeala 🤝 Scrie-mi sau rezervă-ți aici 30 de minute cu mine - e gratuit și te vei lămuri dacă de asta ai nevoie acum.